Guvernul va cere instituțiilor publice să mețnină până la final de an cheltuielile bugetare cu bunuri și servicii cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie - august 2024, cu excepția cheltuieilor pentru sănătate, asistență socială, educație și celor legate de plata datoriilor sau orgnizarea alegerilor. Executivul va interzice achiziția de mobilier, birotică, cărți sau consultanță până la finalul anului, precum și lansarea unor noi proceduri de achiziții privind investițiilor publice, precum cheltuieli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, achiziții de imobile, inclusiv terenuri sau lucrări de foraj, respectiv cheltuieli cu exepertiză.
Startup-ul american Tquila Automation, furnizor de servicii de consultanță în domeniul automatizării inteligente, cu UiPath printre parteneri, a deschis un centru global de servicii în București, de unde va deservi clienți din Europa și America de Nord.
Furnizorul de servicii fiduciare Zedra, controlat de fondul american de private equity Corsair Capital, a ajuns la un acord pentru preluarea firmei britanice de consultanță în afaceri Fitzgerald & Law (F&L), inclusiv a biroului din România.
Curtea de Conturi a Romaniei a lansat o licitație de 9,88 milioane lei (2,07 milioane euro), fără TVA, pentru achiziția de servicii de diagnoză și intervenție la nivelul culturii organizaționale, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Grupul francez Capgemini, printre cei mai mari jucători de pe piața globală de servicii de outsourcing (IT și BPO) și de consultanță de business și în tehnologie, a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului compatriot Altran Technologies în schimbul a 3,6 miliarde de euro. Combinarea afacerilor celor două companii, ambele cu subsidiare și în România, va crea un gigant mondial în domeniu, cu vânzări anuale de 17 miliarde de euro și peste 250.000 de angajați.
Un fost rugbyst român de performanță, Anton Pisaroglu, ex-consilier de securitate la firme ale lui Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, care a pus pe picioare la București un business tricefal, respectiv în domeniile securitate-intelligence, PR și media, împreună cu alți parteneri, cum a anunțat Profit.ro la finele anului trecut, a fost numit de premierul Viorica Dăncilă în postul de consilier onorific pentru relații internaționale.
Piața serviciilor de consultanță din România a înregistrat o creștere de circa 6% în 2018, față de 2017, situându-se în prezent la peste 200 milioane euro, ca cifră de afaceri a principalilor jucători de pe piață.
Una dintre firmele înfințate de ei are deja un client de top, respectiv Digi/RCS-RDS, și vrea să se implice și în ceea ce pare a fi cel mai "cool" business media al momentului: așa-numitul "fact-checking", respectiv "combaterea